24.07.2014 11:46
2 MLD. DE OAMENI, SĂRACI
Peste două miliarde de oameni trăiesc în sărăcie. însă, acest număr ar putea să crească odată cu amplificarea crizelor financiare și a catastrofelor naturale, arată raportul pentru anul 2014 elaborat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, citat de France Presse . Raportul mai arată că alți factori, care contribuie la agravarea sărăciei sunt conflictele violente din unele țări și prețurile mari la alimente. Totodată, s-a constatat că protecția persoanelor nevoiașe din întreaga lume ar costa cel puțin 2% din PIB-ul mondial. În raport se mai menționează că aproape 1,5 miliarde de persoane trăiesc în sărăcie, iar 800 de milioane se află la poarta acesteia.