06.10.2015 13:24
5 bănci comerciale din Moldova, în SEE TOP 100 Banks
Cinci bănci comerciale din Republica Moldova au intrat în clasamentul celor mai mari bănci comerciale din Europa de Sud Est. În clasamentul ”SEE TOP 100 Banks”, au intrat pentru prima dată două bănci comerciale de la noi (ATENȚIE!) - Banca Socială și Banca de Economii care s-au clasat conform datelor din anul 2014, pe locurile 78 și, respectiv, 85.
Banca de Economii și Banca Socială sunt instituțiile care se află în prezent sub adminstrarea specială a Băncii Naționale a Moldovei, drept urmare a delapidării sectorului bancar de un miliard de dolari și urmează să le fie retrasă licența la data de 16 octombrie a anului curent.
Potrivit topului realizat de seenews.com, din Bulgaria, celelalte trei bănci comerciale din Republica Moldova care se regăsesc în acest clasament sunt Moldova Agroindbank care a căzut de pe locul 81 în 2013 pe 82 în 2014, Moldindconbank care ocupă poziția 90 după ce un an mai devreme deținea poziția 86 și Victoriabank care s-a clasat pe locul 91, cu două poziții mai jos decât în 2013.
Pe primele trei poziții în SEE TOP 100 Banks se află Zagrebacka Banka din Croatia, Banca Comerciala Romana și BRD - Groupe Societe Generale, ambele din România.