Mărimea adaosului comercial la medicamente ar putea scădea odată cu creșterea prețului acestora, în cazul în care va fi aprobată o modificare esențială a Legii cu privire la activitatea farmaceutică. Inițiativa aparține deputaților comuniști Oxana Domenti, Oleg Reidman și Vladimir Vitiuc, informează Mednews.md.
În actuala lege privind activitatea farmaceutică se menționează că la vânzarea unui medicament sau produs farmaceutic se admite un adaos comercial de până la 40% din preţul de livrare de la producătorul autohton. Din acest procent, 15 la sută revin întreprinderilor care importă și distribuie medicamentul, iar 25 la sută – farmaciilor.
Potrivit documentului propus, adaosul comercial la medicamente se va micșora odată cu creșterea prețului preparatelor. Astfel, pentru medicamentele mai ieftine de 50 de lei și necompensate de stat, adaosul va rămâne neschimbat. Pentru cele compensate, adaosul va constitui 36 la sută.
Pentru preparatele comercializate cu 50-150 de lei va putea fi aplicat un adaos comercial de 36 și, respectiv, 34 la sută în funcție de faptul dacă sunt sau nu incluse în lista celor compensate. Pentru cele mai scumpe preparate medicamentoase se va putea aplica un adaos de cel puțin 30%.
Potrivit autorilor, aceste modificări „vor contribui la formarea obiectivă a prețurilor la medicamente și vor conduce la ieftinirea lor. Amendamentul va motiva operatorii farmaceutici să producă și să comercializeze și medicamente din spectrul celor ieftine”.