17.09.2015 14:51
Amendamentul care ”jupoaie” consumatorul
În fiecare zi, consumatorii finali trebuie să plătească în mediu 800 mii de lei pentru tranzitul de gaze naturale. Asta deoarece funcționează așa-zisul ”amendament Furdui”. Declarația afost făcută de expertul în energetică și fostul director ANRE, Victor Parlicov. El susține că documentul respectiv trebuie anulat cât mai urgent.
Ieri, Guvernul a avizat pozitiv proiectul de modificare a Legii privind gazele naturale, prin care să fie anulat amendamentul din iulie 2014, propus de fostul deputat Simion Furdui. Amendamentul respectiv a pus pe umerii consumatorilor finali cheltuielile pentru tranzitarea gazelor naturale. Astfel, la reexaminarea tarifului în iulie curent, ANRE a inclus aceste cheltuieli în tariful pentru consumatori.
Victor Parlicov afirmă că Guvernul a spus în aviz că modificările vor fi introduse când va fi schimbată toată legea. Până atunci, însă, beneficiarii vor continua să rămână în pierdere. ”Din cauza lipsei de modificări, consumatorii cheltuie zilnic în mediu 800 de mii de lei pe zi”, - a adăugat el.
Potrivit expertului, partea proastă a lucrurilor este că anularea acestui amendament este tergiversată. Mai mult decât atât, nici una dintre fracțiunile parlamentare și niciun partid de opoziție nu au contestat amendamentul la Curtea Constituțională, deși temeiul legal invocat de deputatul Furdui la propunerea inițiativei contravine Directivelor UE, stipulate în preambul.
”De fiecare dată când se discuta problema tarifelor, am menționat despre acest amendament și despre riscul pe care-l aportă la tarife. E posibil faptul că cineva are profit din toate acestea”, - a concluzionat Victor Parlicov.
Inițiativa legislativă a deputatului Ștefan Creangă, prin care să fie anulat ”amendamentul Furdui” a fost propus încă la 5 mai curent, imediat după protestele din 3 mai. Iar după acțiunile din 9 septembrie, Guvernul dă repetat aviz pozitiv proiectului, deși nu e obligatoriu. ”De ce, din mai și până la mijlocul lui iulie, când s-au aprobat tarifele, Parlamentul nu a anulat acest amendament?”, se întreabă Victor Parlicov.
Proiectul de modificare a Legii privind gazele naturale urmează să fie adoptat de Legislativul țării.