11.05.2015 08:06
Amenzi la vamă de aproape jumătate de milion de lei
Sinteza săptămânii trecute la frontieră. Timp de o săptămână, colaboratorii vamali au aplicat amenzi în valoare de aproape jumătate de milion de lei. Potrivit Serviciului Vamal, amenzile au fost aplicate pentru sfidarea legislației.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către colaboratorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 4 - 10 mai au fost înregistrate 68 cazuri contravenţionale, în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de circa 455 mii lei. Frontiera Republicii Moldova fiind traversată de circa 42 mii autoturisme, peste 13 mii autocamioane și în jur de 1600 autocare, atât pe sensul de ieșire cît și pe sensul de intrare în țară.
Concomitent sptămâna trecută, Serviciul Vamal a eliberat aproape 6 mii de viniete, fiind alocați în bugetul de stat peste un milion lei. Cu toate acestea, datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal a fost prevenită transportarea ilegală peste frontiera de stat a 18600 țigarete, mărfuri de larg consum și piese auto în cantități comerciale. Totodată, Serviciul vamal face apel la atitudine responsabilă a cetăţenilor și respectarea procedurii de achitare a taxei - Vinieta din timp. Reamintim că, taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, variază de la 4 euro pînă la 50 euro.