19.01.2016 15:29
ANRE: ATENȚIE la facturile de gaz!
Întrucât în lunile de iarnă consumul de gaze naturale și facturile pentru acest consum cresc în mod simțitor, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică recomandă consumatorilor care depistează diferențe între datele din factură și cele indicate de contorul de gaze să se adreseze la furnizorul de gaze naturale sau la ANRE, în cazul în care nu sunt satisfăcuți de măsurile luate de furnizor.
ANRE face acest apel după ce s-a autosesizat în urma declarației de săptămâna trecută a prim-ministrului interimar, Gheorghe Brega, despre mai multe plângeri parvenite la Guvern de la consumatori privind achitarea suplimentară lunară pentru consumul de gaze naturale. Potrivit Regulamentului, furnizorul emite factura pentru gazele naturale furnizate consumatorului în dependență de volumul de gaze naturale utilizat de consumator și înregistrat de echipamentul de măsurare (contorul de gaze naturale) și tariful la gazele naturale, aprobat de ANRE și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.