13.01.2016 07:15
ANRE revizuiește tarifele la gaze
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică urmează să examineze astăzi, în cadrul unei ședințe publice proiectul de modificare a Metodologiei de calculare și aplicare a tarifelor reglementate la gazele naturale.
Proiectul va fi aprobat după ce, în data de 20 noiembrie, deputații au votat, în două lecturi un proiect de lege ce prevede anularea „amendamentului Furdui”. Astfel, cheltuielile ce țin de transportarea internațională a gazelor naturale în regim de tranzit nu vor fi suportate de către consumatori.