06.02.2015 15:57

Antreprenorii moldoveni ne-au dus faima la 7 expoziții internaționale de prestigiu

75 de întreprinderi din Republica Moldova și din regiunea transnistreană au participat la 7 expoziții internaționale de prestigiu. În cadrul proiectului ”Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, companiile de pe ambele maluri ale Nistrului au avut ocazia să cunoască preferințele clenților europeni, să încheie noi parteneriate și să-și mărească volumul de export pe piața comunitară.

Camera de Comerț și Industrie a făcut totalurile proiectului ”Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Acesta a fost implementat cu suportului Uniunii Europene și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Președintele CCI consideră că în perioada de adaptare a economiei noastre la standardele europene, este importantă familiarizarea antreprenorilor din țară, inclusiv a celor din stânga Nistrului cu piața comunitară.

Vor fi noi reguli de joc și de aceea trebuie să fim competitivi nu numai pe piețile externe, ci și pe piața locală, între noi, și să putem concura cu produsele de import. Și desigur vom fi nevoiți să muncim mult.

"Pe parcursul acestui an urmează să implementăm 300 de derective europene", a declarat Valeriu Lazăr, președintele Camerei de Comerț și Industrie.

În cadrul evenimentului de totalizare au fost prezenți agenți economici de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv parteneri de dezvoltare, care sunt gata să contribuie la modernizarea regiunii transnistrene.

"O mare parte a industriei din regiunea transnistreană este învechită, afectează mediul ambiant și este ineficientă din punct de vedere energetic. De aceea are novoie de modernizare. UE analizează posibilitatea de a implementa programul de modernizare a businessului din regiune", a spus Wicher Slagter, șeful Secției Politică și Economie din cadrul Delegației UE la Chișinău.

Cele 75 de companii, dintre care 34 sunt din regiunea transnistreană, au mers la expoziții în: Germania, Cehia, Polonia, Franța, România și Bulgaria. Acestea nu au achitat pentru stațiul expozițional, ci doar pentru cazare și transport. De asemenea, înainte de a pleca la expozițiile-târg, angajații de la întreprinderi au fost instruiți cu privire la beneficiile Acordului de Asociere și de Liber Schimb, la soluționarea eventualelor conflicte comerciale, precum și la modalitățile de promovare și găsirea noilor clienți și parteneri.

În perioada octombrie 2013 - ianuarie 2015, companiile care au participat la cele 7 expoziții au semnat 16 contracte și 24 de acorduri de colaborare. Pentru urătoarea fază a proiectului, care începe din martie 2015, UE va investi 2,5 milioane de euro.

Comentarii