01.10.2014 13:15

APROBAT! TERMENUL DE LICHIDARE A BĂNCILOR A FOST PRELUNGIT

Guvernul a aprobat inițiativa Băncii Naționale a Moldovei de prelungire a termenului de lichidare a băncilor de la 3 la 5 ani. Proiectul de modificări mai prevede că excluderea băncilor aflate în lichidare din Registrul de stat, va fi efectuată cu înștiințarea Băncii Naționale.

Potrivit viceguvernatorului BNM, Emma Tăbârță, băncile aflate în prezent în proces de lichidare sunt excluse din Registrul de stat al Camerei Înregistrării de Stat în baza regulilor generale de radiere a agenților economici care sunt lichidate benevol în baza deciziei fondatorilor sau în baza deciziilor judecătorești, scrie Infomarket.

BNM consideră că aceste reguli nu întotdeauna pot fi aplicate față de băncile aflate în proces de lichidare, deoarece procesul de lichidare a băncilor conține particularități specifice, inclusiv procedura extrajudiciară de lichidare silită. Astfel, procesul de lichidare poate fi inițiat de BNM, care numește lichidatorul împuternicit să supravegheze activele băncii, BNM aprobă balanța de lichidare și raportul de finalizare a lichidării.

Banca Națională propune ca excluderea din Registrul de stat a băncilor aflate în proces de lichidare forțată se face în baza unui demers în acest sens, depus de către lichidator, a deciziei BNM privind aprobarea raportului de lichidare a băncii, balanței de lichidare. În prezent, în Moldova 8 bănci a căror licențe au fost rechemate de BNM sunt în proces de lichidare, potrivit Infomarket.

Perioada de lichidare pentru 3 instituți a fost prelungita anterior cu şase luni – până la 17 iunie 2014, iar pentru cinci bănci – cu un an – până la 17 decembrie 2014. BNM menţionează că şi în acest caz, ţinând cont de realităţi, lichidatorii nu vor reuşi să-şi ducă munca la sfârşit în termenul stabilit.

Potrivit datelor furnizate BNM de către lichidatori, băncile aflate în proces de lichidare au datorii considerabile atât față de persoanele fizice și juridice, cât și față de instituțiile de stat. Conform situației din data de 31 iulie 2014, obligațiunile băncilor aflate în procesul de lichidare, al căror termen de lichidare expiră pe 31 decembrie 2014, sunt de 932,8 mln lei, inclusiv pentru depozitele persoanelor fizice aproape 6 mln lei, depozitele persoanelor juridice – peste 350 mln lei, față de alți creditori – 577 mln lei, dintre care datoria față de Ministerul Finanțelor - 369,5 mln lei.

Comentarii