26.03.2015 10:20
Astăzi a fost semnat Acordul de Finanţare a Programului ENPARD pentru dezvoltarea agriculturii şi infrastructurii rurale
Acordul de Finanţare a Programului ENPARD, în valoare totală de 64 mln de euro pentru dezvoltarea agriculturii şi infrastructurii rurale a fost semnat astăzi la Chișinău. Evenimentul a avut loc în cadrul unei întrevederi între premierul Republicii Moldova și directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene.
Valoarea totală a Programului ENPARD este de 64 milioane de euro, dintre care 53 milioane de euro reprezintă suportul bugetar direct, care vor fi oferite în trei tranşe, până în 2018, şi vine să susţină eforturile Guvernului în implementarea politicilor în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
Oficialul european a subliniat că dezvoltarea agriculturii și a zonelor rurale este un sector prioritar pentru cooperarea UE-Republica Moldova în perioada 2014-2017 şi, odată cu lansarea programului ENPARD Republica Moldova, UE va susține crearea și consolidarea unui parteneriat eficient între Guvern și organizațiile societății civile, fermieri, organizațiile și federațiile producătorilor, operatorii din sectorul alimentar și comunitățile rurale.
Odată cu semnarea acestui acord, acordăm un suport esențial în dezvoltarae agriculturii în zonele rurale. Și demonstrăm, în acest fel, că UE susține poporul moldovenesc și întreprinderile din RM susține GERHARD SCHUMANN-HITZLER directorul pentru Vecinătatea Estică a CE.
Programul ENPARD a fost lansat în martie 2011, printr-un comunicat comun al Comisiei Europene şi al Serviciului Extern European. Anul trecut, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură a valorificat aproximativ 110,7 milioane de lei alocaţi prin intermediul fondurilor ENPARD.