22.09.2015 15:03

Audierile în cazul BEM continua

Audierile în cazul acordării creditelor neperformante de la Banca de Economii au fost amânate pentru încă o săptămână. Decizia a fost luată de către judecătorul sectorului Buiucani, Olga Cojocaru. Ședința nu a durat mai mult de 10 minute. Doi dintre inculpați nu au putut fi prezenți pe motive de sănătate.

Pe banca acuzaților în cazul fraudei de creditare la Banca de Economii au ajuns cinci persoane. Este vorba despre fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii, fostul vicepreşedinte al BEM, fostul șef al Direcţiei Credite, fostul şef al Direcţiei securitate și fostul șef al Direcţiei juridice al Băncii de Economii.

Dosarul a fost transmis la judecată încă în primăvară 2013. Însă audierile nu par a se încheia. Inculpații susțin că nu poartă nici o vină.

Ședința de astăzi, la fel nu a dat nici un rezultat.

Avocații au anunțat că fostul șef al Consiliului de Administrație, Grigorii Gacichevici și fostul șef al securității economice, Leonid Belibov sunt spitalizați.

Următoarea examinare a dosarului este stabilită pentru data de 28 septembrie.

Conform datelor oferite de CNA, atotățile de investigare au trasnmis în judecată deja 18 dosare, care prevăd încălcări ale normelor de creditare depistate la Banca de Economii. Pe lângă aceasta, în 12 cazuri ancheta continuă.

Comentarii