06.11.2014 11:20
BANCA CENTRALĂ A RUSIEI RENUNŢĂ LA SUSŢINEREA RUBLEI
Banca Centrală a Rusiei a abandonat politica intervenţiilor nelimitate pe piaţa valutară pentru susţinerea rublei. În acest fel, aceasta speră să accelereze procesul de liberalizare a cursului, în urma deprecierii puternice a monedei din ultima perioadă, relatează The Financial Times.
Instituţia a anunţat că reduce semnificativ sprijinul pentru rublă, urmând să cheltuiască până la 350 de milioane de dolari pe zi cu intervenţiile pe piaţa valutară. Până acum nu exista o limită a acestor intervenţii, iar banca a vândut până la 2,5 miliarde de dolari pe zi, în ultimele săptămâni, pentru susţinerea monede naționalei. Economistul şef pentru pieţe emergente al Capital Economics, Neil Shearing, a declarat că această schimbare este echivalentă cu trecerea la flotarea liberă a rublei.
Iniţial, Banca Rusiei intenţiona să treacă la flotarea liberă până la sfârşitul acestui an, dar depreciarea puternică a monedei, provocată de scăderea preţurilor petrolului şi sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, au obligat instituţia să devanseze măsura. Menționăm că de la jumătatea acestui an, rubla rusească s-a depreciat cu aproape 25 la sută. În general, economiştii şi analiştii din Rusia afirmă că devalorizarea nu afectează economia, întrucât contribuie la compensarea impactului bugetar al reducerii preţurilor petrolului. Scăderea puternică a rublei din ultima lună a provocat însă temeri legate de un atac speculativ asupra monedei.
Anunţul băncii centrale referitoare la limitarea intervenţiilor a provocat miercuri un declin de 2,6% al rublei, la un minim de 44,96 pentru un dolar. Ulterior, declinul rublei s-a atenuat la 1,77%.