02.12.2014 17:12

BANCA DE ECONOMII A REVENIT STATULUI, DAR FĂRĂ BANI?

Decizia din 27 noiembrie curent a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost anulată emisiunea suplimentară de acțiuni la Banca de Economii, duce la reîntorcerea către stat a cotei sale. Acest lucru crează, de fapt, un lanț de probleme juridice. Declarația a fost făcută de ex-judecătorul CEDO, Stanislav Pavlovschi în emisiunea ”În numele legii”, difuzată aseară pe MBC.

Stanislav Pavlovschi susține că prin această decizie este încalcat dreptul de proprietate al co-proprietarilor BEM, adică a investitorilor care au cumpărat acțiuni din emisiunea suplimentară din septembrie 2013.

El a accentuat că Republica Moldova a pierdut mai multe dosare la CEDO tot din cauza ca nu au fost respectate drepturile de proprietate. Este și exemplul companiei ”Unistar Ventures”, căreia, ulterior, statul modovenesc i-a achitat aproximativ 2 mil. euro. Stanislavschi crede că scenariul cu CEDO s-ar putea repeta și în cazul acționarilor BEM.

Însă, expertul în securitate, Valeriu Pleșca crede că subiectul BEM este unul extrem de complicat.

Invitații emisiunii nu exclud că decizia CSJ ar fi fost una dirijată, având în vedere că sistemul judecătoresc din țară este unul corupt. Cine are de profitat în acest caz? Se mai întreabă ei.

Comentarii