19.02.2015 08:07

Banca Socială, BEM și Unibank vor fi anchetate de o comisie specială

În Parlamentul Moldovei a fost creată o comisie specială de anchetă pentru elucidarea situației de pe piața financiară și valutară, precum și la cele trei bănci problematice: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, relatează Noi.md.

Deputații au convenit ca din componența comisiei să facă parte 9 persoane – cîte doi deputați din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor, Partidului Comuniștilor, Partidului Democrat și Partidului Liberal Democrat, precum și un parlamentar din partea Partidului Liberal, potrivit principiul proporționalității mandatelor de deputat.

Astfel, membrii comisiei sînt: Igor Dodon și Vladimir Golovatiuc (PSRM), Marcel Răducan și Sergiu Sîrbu (PD), Oleg Reidman, Anatol Zagorodnîi (PCRM), Ștefan Creangă, Chiril Lucinschi (PLDM), Iurie Chrinciuc (PL). Comisia are la dispoziție 15 zile pentru a elucida situația și a prezenta un raport deputaților în Parlament. Se preconizează că vineri, 20 februarie, la ședința în plen a Parlamentului, va fi supusă votului hotărîrea de constituire a comisiei în cauză.

Comentarii