24.09.2014 14:42

BANII PUBLICI, GESTIONAȚI IRESPONSABIL? CUM AUTORITĂȚILE EXECUTĂ RECOMANDĂRILE CURȚII DE CONTURI

Nepăsarea cu care unele instituţii gestionează banii publici prejudiciază bugetul de stat. Astfel, anul trecut iregularitățile financiare admise de acestea s-au ridicat la 7,7 miliarde de lei. Cu toate acestea, interesul organelor de drept, dar și a Parlamentului și Guvernului nu s-a intensificat. Constatarea aparține Centrului Analitic ”Expert Grup”, care a realizat un studiu despre felul cum autoritățile publice centrale și locale au executat în 2013 recomandările Curții de Conturi.
Anul trecut, nu au fost executate peste 60% din recomandările Curții de Conturi. Potrivit experților, instituțiile statului ratează cu indiferență prescripțiile Curții, deoarece nu există un control strict din partea organelor ierarhic superioare și nu sunt aplicate măsuri coercitive.
Deși suma prejudiciului adus bugetului național a crescut, iar riscul de înstrăinare a patrimoniului public dat în folosință a fost deosebit de înalt, numărul cauzelor penale pornite a scăzut cu 33% față de anul 2012, se arată în studiu.
Potrivit studiului, cele mai reticente la îndeplinirea recomandărilor Curții de Conturi sunt autoritățile publice centrale. Nivelul de executare a acestora a fost de aproape 37%. În același timp, autoritățile publice locale au eliminat încălcările în proporție de 45%.
"Până acum nu a fost identificat un instrument prin care Curtea de Conturi ar putea monitoriza efectiv recuperarea prejudiciilor aduse", spun experții.
În anul 2013, Curtea de Conturi a formulat 1348 de recomandări în rapoartele naționale de audit.

Comentarii