22.12.2014 15:02

Benzinăriile din Moldova au ieftinit prețurile la carburanți. Cât costă un litru de benzină

Mai multe benzinării au ieftinit benzina şi motorina cu peste 20 de bani pentru un litru. Prețurile la pompă la stațiile de alimentare la cea mai solicitată benzină Premium au coborât la 17 lei 37 bani per litru, faţă de 17 lei și 60 de bani cât costa anterior. Staţiile PECO au afişat şi noi preţuri la motorina Euro, care costă acum 16 lei și 37 bani pentru un litru.

Şoferii se aşteptau la o scădere mai pronunţată a preţurilor la carburanţi pe fondul evoluţiilor la bursele internaţionale, unde preţul petrolului Brent a coborît sub 60 de dolari pe baril pentru prima oara din mai 2009 pînă în prezent. Preţul petrolului Brent îşi va continua declinul, probabil, şi anul viitor şi ar putea coborî la 50 de dolari pe baril, potrivit unui sondaj Bloomberg.

Pe de altă parte, petroliştii din R. Moldova declară că ar suporta pierderi în cazul unor ieftiniri mai mari în condiţiile în care de la începutul anului leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu dolarul SUA cu 20 la sută. Amintim că la 15 decembrie curent, companiile petroliere au ieftinit motorina şi benzina cu pînă la 35 de bani şi respectiv 30 de bani pentru un litru.

Comentarii