09.02.2016 13:00

BERD - licitații pentru drumuri

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare anunță licitații pentru reabilitarea și construcția mai multor porțiuni de drum din Republica Moldova. Lucrările vor demara, cel mai probabil, începând cu trimestrul trei al anului curent.

Este vorba de construcția șoselei de centură în satul Slobozia Mare, a drumului Porumbrei-Cimișlia, a șoselei de centură din Comrat, modernizarea drumului Chișinău-Porumbrei, dar și construcția șoselelor de centură în Bahmut și Vulcănești. BERD anunță într-un comunicat de presă că vor fi selectate și companiile de consultanță care vor supraveghea mersul lucrărilor. Concursurile urmează a fi inițiate în trimestrele doi și trei, iar suma creditului oferit de BEI și BERD se ridică la 150 milioane de euro, iar alte 16,2 milioane de euro vor fi din grantul UE.

Anterior, și Ministerul Transporturilor anunțase că va organiza licitații pentru 16 sectoare de drum cu o lungime totală de 330 km şi o finanțare de 287 mil. euro. Este vorba de sectoarele de drum Bălţi-Sculeni-Făleşti, Hâceşti-Leova-Cahul, Chişinău-Porumbeni-Cimişlia.

În prezent, peste jumătate dintre drumurile naționale sunt în stare rea, aproximativ 20% - în stare foarte rea și doar 26% dintre trasee au o calitate bună și mediocră.

Comentarii