27.11.2014 15:18

BIOCOMBUSTIBIL PENTRU INSTITUȚII COMUNITARE

Premieră în sectorul energetic al Republicii Moldova. Raionul Leova va deveni prima regiune din țară, unde practic toate instituțiile comunitare vor trece la încălzirea pe biomasă în acest sezon de încălzire. Cele 26 grădinițe, școli și centre comunitare vor avea un serviciu unic de gestionare a acestora, care va fi oferit de compania Green Farm pe parcursul a 11 ani. Acestea sunt prevederile cheie ale primului model de Parteneriat Public Privat în sectorul energiei din biomasă.

Acest proiect a fost implementat în urma unui parteneriat public privat dintre Consiliul Raional Leova şi compania "Green Farm", suma investită de agentul economic fiind de circa 12 milioane de lei.

Potrivit directorului companiei, Valeriu Pleșca, banii investiți vor fi recuperați pe parcursul a 11 ani, timp în care autorităţile locale vor plăti 997 lei pentru fiecare giga calorie de energie din biomasă produsă. Ulterior, centralele termice vor deveni proprietate a Consiliului Raional Leova. Valeriu Pleșca susține că instituțiile vor fi scutite de grija aprovizionării și administrării combustibilului necesar pentru încălzire.

Suma investită de administrația locală a fost de circa 2 milioane 400 de mii de lei, dintre care 1 milion 664 de mii de lei, bani alocați din Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Potrivit reprezentanților Consiliului Raional, odată cu implementarea acestui proiect, activitatea instituțiilor, în special a celor educaționale, va deveni mai eficientă.

Cadrele didactice din instituțiile educaționale susțin că beneficiile sunt deja vizibile. Cei care au simțit cel mai mult schimbarea sunt elevii. Potrivit lor, comparativ cu anii precedenți, acum, în sezonul rece, își permit să poarte haine mai comode, iar atmosfera în școală s-a schimbat în totalitate.

Compania "Green Farm" produce biocombustibil sub formă de brichete şi pelete și are experienţa instalării sistemelor de încălzire pe biomasă. Astfel, compania a construit 19 centrale termice pe biomasă și alte 6 au fost luate în gestiune. Datorită activității agentului economic au fost create circa 60 de locuri noi de muncă.

Comentarii