29.04.2016 09:17

Calmîc: Economia ţării noastre este stabilă

Economia ţării noastre este stabilă, iar toate cheltuielile sunt acoperite din buget.

Asigurările vin din partea ministrului Economiei, Octavian Calmîc.

Potrivit oficialului, reprezentanţii ministerului depun toate eforturile pentru ca situaţia economică din Moldova să se îmbunătăţească şi mai mult.

"Vreau să vă asigur că noi avem o stabilitate bugetară. Noi nu luăm împrumuturi pentru a achita pensiile şi salariile.18:36 Noi luăm şi dorim să luăm credite pentru diferite proiecte investiţionale cum ar fi infrastructura de drumuri, infrastructura energetică pentru că este important ca către 2019 să avem un sistem de interconetare energetică, pe gaze naturale şi energie electrică cu piaţa europeană prin intermediul pieţei române", a spus ministrul.

Demnitarul a vorbit şi despre măsurile pe care le întreprinde Guvernul pentru sprijinirea agricultorilor. Potrivit lui, în acest an, pentru domeniul agricol vor fi acordate subvenţii de aproximativ un miliard de lei.

"Ne propunem să acordăm subvenţii cu caracter investiţional. Noi dorim să modernizăm agricultura, ca ea să fie mai puţin dependentă de condiţiile climaterice din ţară. Ceea ce ar însemna, introducem suport financiar pentru tehnologii, pentru mecanizarea proceselor, pentru cumpărarea de echipamente, pentru păstrarea legumelor, fructelor", a spus Calmîc.

Octavian Calmîc a mai declarat că, în a doua jumătate a acestui an, sectorul agricol va beneficia şi de prima tranşă din cadrul programului "ENPARD Moldova – Suport pentru agricultură şi dezvoltarea rurală".

Acordul ENPARD prevede alocarea unei sume de 64 de milioane de euro, bani care vor veni în ţară în tranşe, într-o perioadă de şapte ani.


SURSA

Comentarii