16.05.2019 14:18

Câte persoane vor să obțină cetățenia R. Moldova cu 100.000 euro

În șase luni de implementare, la programul privind acordarea cetățeniei prin investiții au fost depuse 23 de dosare și a fost emis un pașaport.

Agenția Servicii Publice nu oferă date despre solicitanții de cetățenie, însă menționează că „majoritatea doresc să obțină pașaportul moldovenesc pentru a beneficia de oportunitățile investiționale oferite de economia moldovenească”, transmite Știri.md cu referire la Ipn.md.

Vicedirectorul ASP, Iulia Petuhov, a spus astăzi, într-o conferință de presă, că în lume există în jur de 60 de programe de cetățenie și reședință, dintre care 13 sunt programe de cetățenie prin investiție. 

Cipru a reușit să revigoreze economia țării printr-un astfel de program, după criza din 2014. În ultimii trei ani,  programul a contribuit cu 1,3% la PIB-ul acestui stat, fiind acumulate în economie 6,6 miliarde de euro.

Iulia Petuhov a mai spus că în Moldova solicitații de cetățenie prin investiție sunt supuși unui proces de verificare a reputației economice și financiare. Totodată, se verifică potențialele riscuri pentru ordinea publică și securitatea statului. 

Nu sunt eligibile persoanele care au comis infracțiuni și care au fost puse sub învinuire de către instanțe internaționale. 

De asemenea, persoanele care sunt date în urmărire de către Interpol, cele care au obținut venituri din activități criminale, ale căror fonduri provin din surse ilegale și persoanele care au primit refuz de cetățenie într-un alt stat.

După verificarea dosarului, în cazul în care răspunsul este pozitiv, solicitantul transferă 100 de mii de euro în contul Escrow al programului, deschis la o bancă comercială din Moldova. Contul este un filtru de verificare a surselor vărsate. 

După verificarea banilor, urmează vărsarea lor în Fondul de Investiții Publice. „Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții este o platformă clară, de atragere a investițiilor în Republica Moldova, de a crea noi locuri de muncă și a aduce beneficii pentru cetățenii moldoveni”, a spus Iulia Petuhov.

Deocamdată, în Republica Moldova există doar opțiunea obținerii cetățeniei prin investiții prin vărsarea sumei de 100 de mii de euro pentru proiecte de dezvoltare durabilă a Moldovei. A doua opțiune – investițiile în unul dintre sectoarele strategice ale Republicii Moldova, se estimează că va fi lansată în a doua jumătate a anului.

Despre cetățeanul străin care a obținut pașaportul moldovenesc, vicedirectorul Agenției Servicii Publice a declarat că este din domeniul IT și dorește să exploreze oportunitățile oferite de parcurile industriale IT. 

El și-a exprimat dorința de a coopera cu Universitatea Tehnică pentru a implica în afacerea sa tinerii specialiști.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat programul cetățeniei prin investiții în noiembrie anul trecut.


SURSA

Comentarii