09.10.2015 08:59

Ce trebuie să cunoască un viitor guvernator BNM

După ce a fost creată o comisie specială pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, acum urmează să se identifice și candidații pentru a fi propuși Parlamentului spre votare.

În calitate de membru al Comisiei respective, directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, a prezentat poziția organizației pe care o reprezintă privind criteriile de bază pentru selectarea noului Guvernator BNM. Astfel, potrivit expertului, următorul Guvernator va trebui să gestioneze situația extrem de problematică din sectorul bancar: lichidarea simultană a 3 bănci care reprezintă o treime din activele întregului sistem, fortificarea guvernanței corporative și sporirea transparenței privind beneficiarii finali ai acțiunilor bancare, precum și eliminarea deficiențelor legale și instituționale care au permis efectuarea operațiunilor frauduloase de la Banca de Economii, Banca Socială, Unibank și Moldindconbank, și reformarea sistemului de supraveghere bancară.

Prin urmare, candidatul trebuie să dispună de experiență practică pozitivă în domeniul supravegherii bancare, inclusiv peste hotare, totodată o înțelegere clară privind deficiențele din sectorul bancar și o viziune privind asanarea sectorului bancar. În același timp, expertul face referire și la faptul că, următorul Guvernator va trebui să facă față presiunilor politice, care ar putea crește în viitorul apropiat. Deoarece, din cauza contradicției tot mai evidente dintre politica economică și cea monetară, factorii politici vor avea motivații crescânde pentru a influența relaxarea exagerată a politicii monetare.

Comentarii