07.12.2015 16:11
Cele mai bune proiecte în domeniul bioenergetic
Autorii celor mai bune proiecte în domeniul bioenergiei s-au ales cu premii în cadrul galei „Moldova Eco-Energetică 2015”. Evenimentul a găzduit peste 400 de participanți. Printre aceștia au fost înalți oficiali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai sectorului privat și mediului academic.
20 de proiecte de succes în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice în Republica Moldova au fost menționate cu diplome, dar și cu premii bănești în valoare de câte o mie de euro în cadrul galei „Moldova Eco-Energetică 2015”.
Printre câștigători se regăsește și compania ”Natur Bravo”. Aceasta a investit în unul dintre cele mai bune proiecte din Republica Moldova care ține de punerea în aplicare a sistemelor de energie pe biomasă. Suma totală a investițiilor constituie mai mult de 1 milion 800 de mii de lei.
”Suntem acei, care utilizăm biomasa pentru producerea agentului termic, care este folosită pentru producția propriu-zisă. Este un ciclu închis, deoarece deșeurile din prelucrarea mărului devin materie primă pentru combustibil”, - a povestit președintele Consiliului de Administrație SA "Natur Bravo" Valeriu Pleșca.
Cu premiu și distincție s-a ales și proiectul realizat de compania Fidesco, în domeniul energiei geotermale. Investiția s-a ridicat la peste 380 mii de lei.
” Proiectul constă în utilizarea energiei apelor geotermale pentru încălzire. În comparație cu alte surse, cum ar fi gazul, utilizarea apelor geotermale este cea mai avantajoasă soluție”, - a spus directorul tehnic al companiei Fidesco Sergiu Stihaenco.
Gala "Moldova Eco-Energetică" s-a desfășurat pentru al cincilea an consecutiv în cadrul proiectului "Energie și Biomasă", care este finanțat de Uniunea Europeană și Programului de dezvoltare a Națiunilor Unite.