14.11.2014 11:10

CELE MAI DEZVORTATE STATE DIN LUME, LA SUMMITUL G20

În acest sfârșit de săptămână, orașul australian Brisbane va găzdui summitul celor mai puternic dezvoltate state din lume, G20. Summitul G20 reprezintă un forum de conducere pentru cooperare internațională pe cele mai importante aspecte ale agendei economice și financiare mondiale.

Printre principalele sale misiuni sunt prevenirea unor crize financiare și coordonarea politicilor din țările membre.

Decizia privind înființarea G20 a fost luată în septembrie 1999, la o reuniune a miniștrilor de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din șapte economii importante Marea Britanie, Italia, Canada, Statele Unite ale Americii, Germania, Franța și Japonia. În prezent summitul G20 include 19 țări. Evenimentul are loc o dată în an, țara gazdă fiind stabilită prin rotaţie.

Comentarii