Fabricile de conserve din țară au nevoie de ajutor din partea statului în regim de urgenţă. Reprezentanții Asociației Producătorilor de Conserve ”Speranța-Con” au anunțat că cer autorităților un credit preferenţial în valoare de 500 de milioane de lei, precum şi reducerea taxei TVA de la 20% la 8%.
Producătorii de conserve au nevoie ajutor financiar și facilități fiscale pentru a depăşi consecinţele embargoului impus de Rusia în 2014. Totodată, întreprinderile din ramură au nevoie de finanţare, pentru a începe sezonul 2015. Acum întreprinderile trebuie să achiziționeze seminţe pentru semănarea mazării verzi, a porumbului, precum şi a castraveţilor şi roşiilor.
Producătorii spun că depozitele multor întreprinderi sînt pline cu producţie gata fabricată în baza creditelor, care necesită stingere la timp şi achitarea dobînzii băncilor.
Totodată, Președintele Asociației Producătorilor de conserve Speranța-Con, Ivan Sandic spune că s-a adresat cu solicitarea de creditare la Ministerului Agriculturii, Guvernului şi Băncii Naţionale, dar deocamdată nu a obținut un răspuns clar.
Producătorii de conserve cer ca creditul de la stat să fie acordat cu cel mult 6% dobîndă.
Potrivit lor, în Moldova subvenţiile acordate de stat la hectar sunt de 16 euro, pe când în ţările UE acestea ajung până la 500 de euro.