29.07.2016 07:30
Cu ce s-au încheiat consultările experţilor Moldovei şi Rusiei pe marginea Foii de parcurs
La Moscova s-au finalizat consultările la nivel de experți pe marginea proiectului Foii de parcurs pentru restabilirea şi dinamizarea relațiilor comerciale între Republica Moldova și Federația Rusă pe anii 2016-2017.
Potrivit comunicatului Ministerului Economiei al Moldovei, grupele de experți au abordat un spectru larg de probleme legate de relațiile comercial-economice dintre ambele state, incluse în proiectele foilor de parcurs elaborate de ambele părți, informează NOI.md.
În special a fost discutată problema reluării exporturilor produselor vegetale moldovenești de sezon şi a celor de origine animală, precum şi extinderea listei de mărfuri ce pot fi livrate pe piaţa rusă, inclusiv vinurile şi produsele conservate etc.
Experții au mai examinat aspectele colaborării bilaterale în domeniul energetic, transporturilor, agriculturii, industriei, investițiilor, migrației etc.
În cadrul consultărilor partea moldovenească a abordat și problema tranzitului de mărfuri moldoveneşti prin teritoriul Ucrainei și Rusiei spre Kazahstan, Kirghizia și alte state din regiunea respectivă, care a fost afectat în urma tensionării relațiilor dintre Moscova și Kiev. În context, părții ruse i-a fost transmis un demers privind examinarea posibilității eliminării restricțiilor apărute pe acest segment.
Părțile vor continua negocierile pe marginea acestui document în regim de lucru, iar după 20 august este planificată vizita la Chișinău a prim-viceministrului Dezvoltării Economice al Federației Ruse, Alexei Lihaciov, pentru coordonarea pașilor necesari în scopul legiferării documentului discutat. Propunerile și concluziile experților urmează a fi definitivate în mod de lucru pînă în luna septembrie curent. Ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică este planificată pentru luna noiembrie 2016 la Moscova.
Consultările dintre grupele de experți au fost organizare urmare a înțelegerilor convenite în cadrul ședinței copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin, în format extins, care a avut loc pe 5 iulie curent la Chișinău.