15.12.2014 14:06
Chinezii vor investi masiv în Europa Centrală și de Vest
Chinezii vor să-și concentreze investițiile mai mult în Europa Centrala și de Est. Aceasta a anunțat.
premierul chinez Li Keqiang, care se va întâlni mâine la Belgrad cu premieri şi înalţi reprezentanţi din 16 state din Europa Centrală şi de Est. Ca urmare a acestor întâlniri, Beijingul preconizează să stabilească o cooperare viguroasă bazată pe investiții masive în Europa Centrală și de Est, notează agenția France Presse.
Beijingul, care dispune de importante rezerve în valută, doreşte să-şi extindă prezenţa în Europa Centrală şi de Est, regiune considerată stabilă şi aflată în plină dezvoltare. Mai mult decât atât, chinezii sunt dispuși să investească, în deosebi în infrastructură, sistemul energetic, agricultură şi industrie. Pe termen lung, Ungaria care a atras cele mai multe investiţii din China, în valoare de 2,4 miliarde de euro în 2013, doreşte să fie o legătură între UE şi China în tehnologiile de vârf, în timp ce Beijingul doreşte să pătrundă în sectorul financiar şi să deschidă la Budapesta sucursala regională a Băncii Chineze.
De cealaltă parte, în Balcani, unde nu toate statele sunt membre ale UE şi sunt supuse într-o măsură mai mică reglementărilor stricte ale Bruxellesului, Beijingul găseşte interlocutori mai receptivi la interesele sale. În ajunul summitului de la Belgrad, Li, primul şef al unui guvern chinez care vizitează Serbia în aproape 30 de ani, va inaugura un pod de 1,5 kilometri peste Dunăre, la Belgrad, a cărui valoare este de 136,5 milioane de euro.
Acesta va fi primul mare proiect de infrastructură al Chinei în Europa. Totodată, unele ţări, precum Polonia, speră să-şi crească exporturile către China şi să reducă astfel efectele negative ale sancţiunilor impuse Uniunii Europene de către Moscova. În 2014, schimburile comerciale dintre China şi Europa Centrală şi de Est au fost de 48 de miliarde de euro, în creștere cu 3,9 miliarde față de anul 2013.