09.09.2015 15:49
Cîți bani vor primi partidele parlamentare din bugetul de stat în 2016
Conform rezultatelor electorale obținute în cadrul alegerilor parlamentare din 2014, partidele parlamentare trebuie să primească alocații din bugetul de stat, în mărime de circa 30,3 milioane de lei, arată datele Asociației „Promo-LEX”. Banii urmează a fi alocați începînd cu anul 2016, cînd intră în vigoare Legea cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, informează NOI.md.
Cea mai mare sumă îi revine PSRM-ului – 7,43 milioane de lei, urmat de PLDM – 7,28 milioane, PCRM – 6,37 milioane, PDM – 5,76 milioane şi PL – 3,4 milioane lei.
Potrivit analistului financiar al Asociației „Promo-LEX”, Cornelia Călin, Legea presupune următoarea formulă de calcul a alocațiilor – 50% pentru performanțele obținute la ultimele alegeri locale și 50% la cele parlamentare.
„Legea privind finanțarea partidelor politice prevede alocarea a 0,2% din veniturile bugetului de stat pentru actorii electorali din Moldova, care urmează a fi repartizate proporțional cu performanțele obținute de aceștia la alegeri. Luînd în considerație alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi pe cele locale din acest an, partidele urmează să primească în total aproximativ 60,1 milioane de lei”, a explicat Cornelia Călin.
Anterior, „Promo-LEX” a prezentat o altă analiză privind alocațiile care vor fi acordate partidelor pentru scorul electoral obţinut la alegerile locale generale din acest an. Astfel, PDM și PLDM ar urma să primească aproximativ 8,7 milioane de lei fiecare; PCRM – 3,3 milioane de lei; PSRM – 3,1 milioane; „Partidul Nostru” – 2,5 milioane; PL – 2,2 milioane; PPEM – 1,42 milioane, iar alți concurenți – mai puţin de un milion de lei.
Sursă: noi.md