22.07.2014 13:39
CINE VA PROTEJA AFACERILE ÎN MOLDOVA?
Afacerile în Republica Moldova au nevoie de protecţie sporită. De această părere este asociația obștească "Justiție și Dreptate", care vine cu o inițiativă către Guvernului Republicii Moldova, prin care solicită examinarea oportunității înființării unei autorităţi de stat cu atribuţii distincte de protecţie a investiţiilor şi afacerilor.
Potrivit asociației obștești, în Republica Moldova nu există nici o formă instituţională distinctă, înzestrată cu atribuții de protecţie efectivă a investiţiilor a businessului mic şi mijlociu, așa precum există de exemplu, o instituție de protecție a consumatorilor. Tot ei sunt de părere că orice cetăţean, om de faceri, investitor străin sau național este în drept să aibă opţiunea ajutorului din partea unei instituţii de specialitate, ori de câte ori ar fi necesar, atunci când afacerea lui este pusă nejustificat în pericol de blocaj, înstrăinare sau deposedare ilegală.
Tot în acest context, asociația vine și cu un apel public către toate asociaţiile oamenilor de afaceri, către producătorii autohtoni şi străini, să vină în susţinerea acestui demers adresat Guvernului Republicii Moldova, pentru că, doar așa nu vor mai fi nevoiți să-și închidă afacerile.