07.10.2015 14:41

Credite preferențiale pentru vinificatorii autohtoni

Trei companii vinicole au accesat credite de un milion de euro pentru achiziționarea strugurilor tehnici. Totodată, alte 13 întreprinderi vinicole au depus actele pentru a contracta credite preferențiale, în cadrul programului „Filiera Vinului”. Creditele sunt disponibile pentru finanțarea mijloacelor circulante în scopul procurării strugurilor tehnici de la producătorii autohtoni.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, solicitările de finanțare a 17 vinării, declarate eligibile se cifrează la peste 8 milioane de euro. În cadrul programului „Filiera Vinului” sînt disponibili 10 milioane de euro, dintr-un împrumut contractat de Guvernul Republicii Moldova de la Banca Europeană de Învestiții. Creditele sînt acordate prin intermediul Ministerului Finanțelor, cu o dobânda de 3,73% (la creditele în euro).

Astfel, toți agenții economici din sectorul vinicol, indiferent de faptul dacă au beneficiat anterior sau nu de credite în cadrul programului „Filiera Vinului”, sunt eligibili și vor putea obține finanțarea mijloacelor circulante în scopul procurării strugurilor tehnici (cu excepția celor ce deja au contractat credite pentru mijloace circulante în valoare de 600 de mii de euro). Suma maximă a creditului pentru achiziția de struguri este de 600 de mii de euro pentru un beneficiar. BEI va finanța pînă la 50% din valoarea contractelor de cumpărare a strugurilor. Termenul maxim de creditare pentru finanțarea achiziției strugurilor este de 5 ani, cu o perioada de grație nu mai mare de 2 ani.

Prin oferirea creditelor preferențiale pentru achiziționarea strugurilor tehnici, autoritățile Republicii Moldova își propun să catalizeze dezvoltarea sectorului vitivinicol.

Comentarii