17.09.2014 14:02

CREȘTERE ECONOMICĂ, CARE NU BUCURĂ

Biroul Național de Statistică a anunțat recent o creștere de 4,2% a economiei moldovenești în prima jumătate a anului curent. Expertul independent, Adrian Lupușor susține că această cifră nu trebuie să ne alimenteze optimismul, deoarece creșterea e bazată pe factori temporari și, cel mai probabil, situația se va inversa până la sfârșitul anului.

Expertul spune că aceste date generează semnale mixte pentru economia moldovenească. Pe de o parte, creșterea economică din țara noastră este una dintre cele mai mari în regiune. Pe de altă parte, pierdem din consum, motorul cel mai important care alimentează de fapt creșterea economică.

Potrivit lui Adrian Lupușor, deprecierea monedei naționale a avut efecte pozitive asupra creșterii economice din prima jumătate a anului, prin faptul că le-a oferit anumite avantaje producătorilor locali. Totodată, avansul a fost influențat de proiectele investiționale finanțate din bugetul public național. În același timp, investițiile străine directe s-au redus.

Până la sfârșitul anului, creșterea economică s-ar plasa la un nivel de maxim 2%. Asta în cazul unui scenariu pozitiv, spune Adrian Lupușor. El crede că incertitudinea din proximitatea alegerilor parlamentare, situația din Ucraina, dar și unele probleme economice care se resimt în țările europene vor avea repercusiuni dure asupra economiei autohtone.

Comentarii