22.04.2016 17:24

CSJ obligă Alina Electronic să achite amendă de peste un milion de lei

Curtea Supremă de Justiție a confirmat irevocabil la 13 aprilie 2016 încălcarea normelor legislației din domeniul concurenței de către "AV Electronic" S.R.L., manifestată prin refuzul de a se supune inspecției desfășurate de Consiliul Concurenței.

Astfel, ca urmare a finisării litigiului dat, Alina Electronic urmează să achite în bugetul de stat o amendă în mărime de 1.384.504,85 lei pentru refuzul de a se supune inspecției desfășurate de Consiliul Concurenței.

Reamintim că în legătură cu majorarea exagerată și concomitentă a prețurilor la electrocasnice, la data de 4 martie 2015 Consiliul Concurenței a inițiat o investigație, în cadrul căreia a fost dispusă efectuarea inspecției la întreprinderea "AV Electronic" S.R.L..

Întreprinderea "AV Electronic" S.R.L. a refuzat să se supună inspecției efectuate de Consiliul Concurenței, fapt pentru care i-a fost aplicată o amendă în mărime de 1.384.504,85 lei.

În acest context, conform prevederilor art. 56 din Legea concurenței nr. 183 din 11 iulie 2012, Consiliul Concurenței are dreptul de a efectua inspecții la întreprinderi în scopul investigațiilor dispuse. La rândul său, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (11) din Legea concurenței, întreprinderea are obligația să se supună inspecției efectuate de Consiliul Concurenței.

Sursa

Comentarii