Mii de oameni din Republica Moldova muncesc fără contract și carte de muncă, fără poliţă de asigurare medicală şi fără a beneficia de facilitățile sociale oferite de stat. Pentru unii cetățeni „munca la negru” reprezintă doar un venit adițional, care nu este impozitat, in schimb pentru alții aceasta este singura șansă de a câștiga un ban. Totuși, in ambele cazuri, bugetul de stat ratează venituri de miliarde de lei anual.
Munca la negru în Republica Moldova afectează o parte importantă din totalul populației, care prestează activități și generează efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetului asigurărilor de sănătate. Cu toate acestea, in ultimii ani acest fenomen capătă dimensiuni alarmante.
Potrivit experților, principalele cauze care determină amploarea acestui fenomen ţine de sistem, care constrânge atât agenții economici, cât şi persoanele fizice să aleagă ocuparea informală. În alte cazuri, dimpotrivă, nu se reglementează destul anumite domenii, ceea ce creează oportunități de evaziune.
In anul 2013, peste 340 de mii de persoane au avut un loc de muncă ilegal, iar numărul total al angajaților care au ridicat salariul “în plic” a crescut simțitor și a ajuns la 650 de mii. Potrivit datelor Ministerului Muncii, Protecției Sociale şi Familiei, bugetul public național a fost prejudiciat cu 5,3 mld. lei doar în 2012.