07.11.2014 17:31
CUM SUPRAVEGHEAZĂ BCE BĂNCILE DIN EUROPA
Săptămâna aceasta Banca Centrala Europeana a început supravegherea directă a unui număr de 120 de bănci semnificative din zona euro. Aceasta, are loc cu ajutorul Mecanismului Unic de Supraveghere format din Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente a țărilor din zona euro.
Mecanismul Unic de Supraveghere, a intrat oficial în funcțiune în noiembrie 2014 și reprezintă un pas spre o mai mare armonizare la nivel european. Acesta promovează abordarea unui cadru unic de reglementare pentru supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, cu scopul de a spori soliditatea sistemului bancar din zona euro. Înființat ca răspuns la lecțiile învățate din criza financiară, supravegherea se realizează de către BCE, împreună cu autoritățile naționale de supraveghere din statele membre participante.
Acest sistem, funcționează în cooperare cu Autoritatea Bancară Europeană , Parlamentul European, Eurogrupul, Comisia Europeană și Comitetul European pentru Riscuri Sistemice în cadrul mandatelor acestora, și este dispus să coopereze cu toate părțile interesate și alte organisme internaționale.
Experții mecanismului unic de supraveghere efectuează inspecții la fața locului, adică investigații aprofundate cu privire la riscuri, controlul și managementul riscului, cu un scop și durată predefinite, la sediul unei instituții de credit. În cazul în care o instituție de credit nu îndeplinește sau este de natură să încalce cerințele directivei de capital, BCE în calitate de supraveghetor bancar va trebui să reacționeze într-un timp util și să se asigure că instituțiile de credit vor stabili planuri viabile de redresare . Președintele Consiliului de supraveghere a băncilor din cadrul BCE este Danièle Nouy.