16.07.2015 14:39

Cumnatul și nepotul lui Vlad Filat, în arest pentru 30 de zile în izolatorul CNA

Noi detalii în dosarul ”Caravita”! Cumnatul și nepotul lui Vlad Filat vor sta în arest pentru 30 de zile în izolatorul CNA. O decizie în acest sens au luat magistrații de la Judecătoria Buiucani. Tot astăzi, Centru Național Anticorupție a prezentat probe cu schemele care vizează fraudele de la Banca de Economii, prin spălare de bani.

După ce procurorii şi ofiţerii CNA au efectuat pe parcursul zilei ieri mai multe percheziţii şi au ridicat probe pentru dosarul ”Caravita”, astăzi au fost făcute publice aceste informații. Potrivit procurorilor CNA, Banca de Economii a acordat două credite companiilor ”Caravita” și ”Business Estate Investments”. Caravita a primit 22 milioane de lei, iar cealaltă companie - 30 milioane de lei. Banii au fost primiți, cheltuiți de către acele două companii, însă creditele așa și nu au fost rambursate, la bancă creându-se o datorie. În cea de-a doua schemă sunt implicate mai multe companii de peste hotare, care dețin conturi bancare în bănci din Letonia.

Prin urmare de la sediile întreprinderilor unde ieri au fost efectuate percheziții, au fost ridicate ștampile - probe care demonstrează că banii obținuți au fost transferați fraudulos de la BEM.

Procurorii au mai făcut publice și o serie de alte probe în acest dosar. Menționăm că nepotul lui Vlad Filat, Vladimir Rusu, proprietarul ”Caravita Co” SRL, tatăl acestuia, Ion Rusu, administratorul firmei, Igor Cijov, dar și directorul financiar, Tatiana Roșioru au fost reținuți ieri de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, fiind cercetați pentru fraude în cazul BEM.

Comentarii