12.01.2016 14:10

Decizie BUMERANG pentru Guvern

Creditele de urgență în sumă de peste 15 miliarde de lei, acordate Băncii de Economii, Unibank și Băncii Sociale au fost folosite abuziv. Concluzia este făcută de Consiliul Concurenței la finalizarea unei investigații pe acest caz.

Investigația propriu-zisă a fost inițiată de Consiliul Concurenței în iunie 2015, în condițiile în care Banca Națională nu prezentase încă un plan de restructurare sau de lichidare a BEM, Băncii Sociale și Unibank. Asta deși legea obligă ca acest lucru să fie făcut în termen de jumătate de an de la acordarea ajutorului de stat. Reamintim că BNM a ”pompat” în cele trei bănci devalizate circa 15,3 miliarde de lei în două tranșe - noiembrie 2014 și martie 2015. O altă încălcare a fost admisă de Ministerul Finanțelor care nu a notificat creditele de urgență sub formă de garanții de stat în condiții preferențiale.

Expertul în finanțe publice, Veaceslav Ioniță este de părere că la mijloc ar fi un conflict de legislație. De o parte, guvernul are dreptul să intervină cu măsuri de urgență atunci când intervine o criză în sistemul bancar. De altă parte, Consiliul Concurenței trebuie să verifice dacă în acest fel se creează o concurență neloială.

”În condițiile în care toate băncile se creditau la o dobândă de 10-14%, acestea dădeau un credit preferențial, fără garanții. Aici, Consiliul Concurenței a intervenit, considerând că este o concurență neloială. Pe de altă parte, Guvernul, cel mai probabil, va ataca în judecată această decizie a Consiliului Concurenței în judecată, prin care va încerca să demonstreze că interesul public a fost mai mare decât riscurile unei concurenței neloiale. Consider că, acesta va fi primul caz în istoria țării noastre când o instituție publică (Consiliul Concurenței) se va judeca cu Guvernul Republicii Moldova”, - a explicat pentru MBC Ioniță.

Consiliul Concurenței prescrie Băncii Naționale și Ministerului Finanțelor să întreprindă toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de stat acordat. Anterior, ministrul în exercițiu al Finanțelor, Anatol Arapu declara că băncile aflate în proces de lichidare silită nu au capacitatea de a rambursa creditele de urgență și că acestea devin datorie publică, iar cheltuielile pentru deservirea ei urmează a fi incluse în bugetul pentru anul 2016.

Comentarii