23.06.2015 07:42
Directorii de spitale, mai bine plătiți decât medicii specialiști
Anul trecut, salariul managerilor instituțiilor medicale din Moldova a crescut cu 18 la sută, în timp ce al medicilor specialiști s-a majorat cu doar 8%. Astfel, în timp ce doctorii primesc în medie o leafă de cinci mii de lei lunar, veniturile directorilor de spitale întrece de trei ori această cifră. Ca și în cazul doctorilor, statisticile arată că lefurile conducătorilor diferă de la o instituție medicală la alta.
Datele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină arată că la nivel de țară, salariul mediu al unui medic conducător este de 10.920 de lei. Potrivit unui top, realizat de portalul e-sanatate.md, luat pe rând, salariul mediu a unui director de spital de nivel republican este de peste 11.000 de lei. La acest capitol, cel mai bine plătit director de spital este managerul Centrului de Diagnostică Medicală, care primește o leafă de 16.750 de lei lunar. Al doilea în acest top este directorul Institutului Oncologic. Acesta este remunerat lunar cu 16.705 lei, iar locul trei este ocupat de managerul Spitalului de Urgență, care primește un salariu de 15.490 de lei. Locul patru în topul celor mai bine plătiți conducători de spitale este ocupat de managerul Institutului de Neruologie și Neurochirurgie, care este remunerat lunar cu suma de 15.291 de lei.
La capitolul cel mai prost plătiți sunt directorii spitalelor raionale. Potrivit statisticilor, în Moldova muncesc 12.934 de doctori și 26.781 de asistente medicale. Ultimele date ale Ministerului Sănătății arată că spitalele din Moldova sunt asigurate cu medici în proporție de 88 la sută, cu două procente mai puțin decât în 2013. În 2014, de exemplu, numărul doctorilor angajați în instituțiile medicale din țară s-a redus cu aproape 170 de specialiști, față de anul precedent – 2013. Nici personalul medical mediu nu este mai motivat să rămână în sistemul de sănătate moldovenesc. În 2014 numărul acestora s-a redus cu aproximativ 640 de specialiști.