23.02.2016 13:44

Domeniul cel mai bine plătit în Moldova nu mai este IT-ul

Câştigul salarial mediu din economie în anul 2015 a constituit 4.610 lei, ceea ce reprezintă o majorare de 10,5 la sută faţă de anul 2014, potrivit Biroului Naţional de Statistică.

Deși, valoarea salariului, în general, a crescut, muncitorii din domeniul IT nu mai primisc cel mai mare salariu din țară.

În ultima lună a anului 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.227 lei, înregistrând o creştere de 7,4% faţă de luna decembrie 2014.

În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit în luna decembrie 4.161 lei, iar în sectorul economic câştigul salarial a înregistrat 5.683 lei, cu 8,6% mai mult faţă de decembrie 2014.

Cele mai mari salarii în luna decembrie le-au avut muncitorii din domeniul activităţi financiare şi de asigurări, deși muncitorii din domeniul informații și comunicații au primit primele 11 luni din 2015 cele mai mari salarii din Republica Moldova.

Astfel, în luna decembrie 2015 media salariului din domeniul activităţi financiare şi de asigurări a constituit 10.685 de lei.

Muncitorii din domeniul informații și comunicații au obținut în decembrie un salariu de circa 10.429 de lei și se clasează pe poziția a doua în ierarhia meseriilor bine plătite.

Top trei cele mai bune salarii este completat de câștigul din domeniul energetic şi de alimentare cu apă, gaze, energie termică și electrică, unde salariul mediu pe luna decembrie a fost de circa 10.305 de lei, potrivit BNS.

La polul opus sunt angajaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit, urmaţi de cei din domeniul de agrement, dar şi sectorul hotelier, unde angajaţii sunt plătiţi în medie cu 3.500 de lei lunar.


Comentarii