18.12.2015 08:26
Drăguțanu ar putea rămâne guvernator
Guvernatorul în exercițiu, Dorin Drăguțanu ar putea rămâne la șefia Băncii Naționale, în condițiile în care și-ar putea retrage cererea de demisie până pe 21 decembrie când expiră termenul de preavizare a cererii. Declarația a fost făcută de speakerul, Andrian candu, în ședința de astăzi a Legislativului.
Președintele Parlamentului a dat asigurări că are mai mulți candidați la funcția de guvernator al BNM și că toți ar fi foarte buni, însă nu-i poate expune acum riscurilor de instabilitate politică. Andrian Candu a precizat că, inițial a avut intenția să-i prezinte vineri Comisiei parlamentare speciale care anterior trebuia să identifice o potențială candidatură, însă a amânat acțiunea la rugămintea unor deputați. Fiind întrebat de liberal-democratul, Tudor Deliu ce urmează să se întâmple după 21 decembrie, când termenul de acceptare a demisiei guvernatorului BNM, speakerul a avut un răspuns neașteptat.
”Comisia juridică poate să se retragă în pauză pentru a da o opinie consultativă în privința regimului juridic al cererilor expuse, care până în data de 21 mai pot fi retrase”, - a spus Candu.
Comisia pentru selectarea candidaților la funcția de guvernator al BNM a anunțat pe 6 noiembrie că doar doi dintre participanți la concurs au fost mai aproape de criteriile necesare pentru ocuparea postului. Este vorba de președintele Ligii Bancherilor din Moldova, Dumitru Ursu și fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruță, însă Comisia a decis să nu-i propună nici pe ei pentru votare în Legislativ.
”Începând cu 22 decembrie, BNM va fi decapitată deoarece din 5 membri ai comitetului de conducere, vor rămâne cu drept de vot doar doi. Din păcate, s-a imitat acel concurs care nu a dorit să aibă finalitate. Din păcate, așa numită identificare a unui reprezentant din diasporă s-a soldat cu nimic. Respectiv, către data de 21, fie va dispărea cererea de demisie, fie legea va fi modificată și termenul se va extinde până la 4 luni”, - a afirmat Negruță.
Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu și prim-viceguvernatorul, Marin Moloșag și-au prezentat demisia pe 21 septembrie, invocând presiuni politice. Demisia celor doi a fost anunțată cu o zi înainte de venirea la Chișinău a misiunii FMI, în contextul pregătirilor pentru consultările periodice pentru anul 2015, precum și pentru a iniția discuțiile pentru semnarea unui program de finanțare.