05.10.2016 13:05
Economia Moldovei se redresează. Cu cât a crescut în prima jumătate a anului 2016
În prima jumătate a anului 2016, economia Republicii Moldova a crescut cu 1,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, ritmul inflaţiei a scăzut, fapt ce a permis Băncii Naţionale să relaxeze politica monetară. Sunt datele unui raport publicat astăzi de Banca Mondială.
Potrivit specialiştilor de la Banca Mondială, până la sfârşitul anului este aşteptată o creştere a economiei de până la 2,2%, datorită redresarii agriculturii.
"După seceta de anul trecut, este probabil ca sectorul agricol să-și revină și să înregistreze o creștere de două cifre. Un acord cu FMI ar debloca finanțarea oficială externă și ar permite creșterea cheltuielilor publice în limitele deficitului planificat", se arată în raport.
"Creșterea economică a Moldovei, conform estimărilor, va atinge aproximativ 3 la sută în 2017-2018. Scenariul de bază prevede o redresare modestă a principalilor parteneri comerciali, inclusiv Rusia, îmbunătățirea încrederii consumatorilor și investitorilor și un program cu FMI și finanțarea oficială din partea partenerilor de dezvoltare", potrivit specialiştilor de la Banca Mondială.
Mai mult decât atât, "odată cu accelerarea ritmului de creștere a economiei, se așteaptă ca rata sărăciei să se reducă până la 37,1 procente în 2017, iar în 2018 ar putea scădea până la 33 procente.