24.12.2015 15:53
Economia moldovenească, sufocată de politicieni
Criza politică generată de ambițiile politicienilor a agravat situația economică a țării şi tergiversează reformele necesare societății, în special cele destinate mediului de afaceri, se spune într-un comunicat difuzat astăzi de Confederația Națională a Patronatelor din Moldova. Membrii organizației susțin că numirea unui Guvern ar pune capăt instabilității existente şi ar canaliza eforturile întregii societăți spre activități productive, susține Confederația Națională a Patronatelor.
Constrângerile de natură regională, acţiunile nocive ale factorilor de decizie, tergiversarea reformelor şi ignoranța totală faţă de partenerii de dialog social au indus antreprenorii din Republica Moldova într-o stare de asediu, se arată în comunicat.
În viziunea businessmenilor, agenda publică este dominată de conflicte de ordin politic și mesaje populiste de natură preelectorală, iar mediul de afaceri este lăsat pradă abuzurilor de tot felul ale autorităţilor şi funcţionarilor săi, fie prin adoptarea de politici anti-business, fie prin dezlănţuirea organelor de control. În context, ei remarcă că și în 2015, politicienii au continuat să ignore necesităţile reale ale populaţiei şi ale antreprenorilor. Asta deoarece nici în luna decembrie, proiectele politicilor bugetar-fiscale nu sunt prezentate pentru discuţii publice, iar criza de ordin politic riscă să arunce ţara în haos.
Patronatele cer politicienilor să renunţe la jocurile interminabile de măsurare a nivelului de neîncredere și să numească un Guvern profesionist, agenda căruia ar fi ocupată doar de măsuri de depăşire a crizei şi relansare a economiei.