22.07.2014 13:48

EFECTUL DE BUMERANG AL SANCȚIUNILOR ECONOMICE, IMPUSE RUSIEI

Atât sancțiunile SUA, cât și cele ale UE, impuse Rusiei, se pare că nu-și au deplina susținere a cercurilor de afaceri. Asociația Europeană de Businesss, dar și Camera de Comerț și Industrie a SUA își exprimă îngrijorarea pentru faptul că restricțiile ar putea afecta activitatea companiilor europene și americane, notează Interfax.

Asociația Europeană de business nu este de acord cu noile sancțiuni americane împotriva companiilor și băncilor din Rusia, care nu sunt implicate în criza din Ucraina, se spune într-o declarație a AEB. "Aceste companii și bănci sunt parteneri de termen lung, ai multor companii europene și sancțiunile se răsfrâng în mare măsură asupra companiilor europene. ” – Se spune în declarație. Asociația Europeană de business, de asemenea, și-a exprimat regretul că noile sancțiuni ale UE se referă la activitățile în Rusia ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ale Băncii Europene de Investiții. "Aceste organizații sunt implicate activ în promovarea și punerea în aplicare a valorilor europene, a proiectelor, care vizează dezvoltarea umanitară durabilă a țării. Orice restricții cu privire la activitățile lor vor avea un impact negativ pe termen lung asupra relațiilor viitoare dintre UE și Rusia.", - declară reprezentanții Asociației. Și companiile americane nu sunt entuziasmate de introducerea noilor sancțiuni. Asociaîiile de business și industrie își exprimă temerile că întreprinderile americane nu vor face față extinderii sancțiunilor împotriva Rusiei” , scrie ziarul The Wall Street Journal.
După cum am relatat anterior, președintele Barack Obama, a anunțat săptămâna trecută despre introducerea a noi sancțiuni împotriva Rusiei, care includ restricții pentru activitatea unui șir de companii din domeniul energetic, bănci și întreprinderi din sectorul de apărare.
Liderii statelor membre ale UE, la reuniunea din 16 iulie, de asemenea, au decis să înăsprească presiunea asupra Rusiei. În special, ei au cerut Băncii Europene de Investiții să amâne semnarea noilor tranzacții financiare cu Rusia. Țările UE, de asemenea, au declarat că își vor coordona poziția cu Consiliul de Administrație al BERD, în scopul de a suspenda finanțarea de noi operațiuni.

Comentarii