27.03.2015 12:48

Șeful Apple vrea să îşi doneze întreaga avere în scopuri caritabile. Câţi bani are Tim Cook?

Şeful Apple, Tim Cook, intenţionează să îşi doneze întreaga avere în scopuri caritabile, alăturându-se altor miliardari, precum Warren Buffett, care pledează pentru cedarea a cel puţin jumătate din avere, potrivit Mediafax, care citează revista Fortune.

Cook a declarat revistei Fortune că vrea să doneze averea sa, estimată la 785 de milioane de dolari, după ce va plăti pentru finanţarea educaţiei nepotului său în vârstă de 10 ani. „Vrei să fii pietricica din baltă care creează undele schimbării”, a spus Tim Cook. Fortune estimează averea lui Cook , în baza acţiunilor Apple deţinute, la circa 120 de milioane de dolari. Directorul general al Apple mai are în proprietate acţiuni restricţionate la Apple în valoare de 665 de milioane de dolari. Dezvăluirea făcută de Cook, în vârstă de 54 de ani, este un exemplu al numărului tot mai mare de persoane superbogate interesate de gesturi filantropice.
Miliardarul Warren Buffett încurajează marii miliardari să cedeze cel puţin jumătate din averile lor, din timpul vieţii, prin intermediul campaniei „Giving Pledge”, pe al cărui site figurează fondatorul Microsoft Bill Gates, cel al Facebook, Mark Zuckerberg, şi Larry Ellison, de la Oracle.Chiar dacă averea lui Cook nu se poate compara cu cele ale lui Gates sau Zuckerberg, ambele de ordinul miliardelor de dolari, şeful Apple speră că va putea să facă o diferenţă.
Cook, care nu este înscris pe site-ul „Giving Pledge”, este cunoscut drept o persoană foarte discretă în ceea ce priveşte activităţile sale caritabile.
În ultimii ani însă a început să vorbească mai deschis despre probleme precum mediul sau drepturile civile. Tim Cook, care a recunoscut recent că este homosexual, a vorbit împotriva discriminării lesbienelor şi homosexualilor, în timpul unui discurs susţinut la admiterea sa în Alabama Academy of Honor, anul trecut. El a declarat pentru Fortune că a început să doneze bani, pentru diverse cauze, încercând să dezvolte o abordare mai sistematică a actelor filantropice care să meargă dincolo de semnarea unor cecuri.

Comentarii