26.05.2015 07:54
Elveția oferă 55 de milioane de franci elvețieni pentru dezvoltarea Moldovei
Banii Europeni continuă să vină în țară. De această dată, Elveția oferă Moldovei 55 de milioane de franci elvețieni. Banii sunt prevăzuți pentru anii 2014-2017 în cadrul strategiei de cooperare cu Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi de către Directorul Biroului de Cooperare al Elveţiei în Moldova, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Chiril Gaburici.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterală şi perspectivele de extindere a acesteia, în vederea realizării obiectivelor prioritare ale Guvernului Republicii Moldova. Totodată, a fost abordat subiectul cu privire la o eventuală asistenţă din partea Biroului de Cooperare al Elveţiei în finalizarea procedurilor ce ţin de Recensământul populaţiei şi al locuinţelor în Republica Moldova, realizat în anul 2014.
Până acum, contribuţia Biroului de Cooperare al Elveţiei în Moldova s-a axat pe realizarea proiectelor de importanţă majoră pentru ţara noastră, în domenii precum sistemul de sănătate, infrastructură şi asistenţă socială. Strategia de cooperare cu Republica Moldova pentru anii 2014 – 2017 vizează trei direcţii de bază: modernizarea sistemului de sănătate, a serviciilor de asigurare cu apă și canalizare, dar şi migrația și dezvoltarea.