23.07.2014 09:07

EMBARGOUL ERA PREVIZIBIL. ACUM URMEAZĂ SOLUȚIILE!

Embargoul impus de Rusia pentru fructele, legumele, conservele și alte produse moldovenești a fost discutat aseară în cadrul emisiunii ”Interes Direct”, difuzat la postul nostru de televiziune. Invitații consideră ca autoritățile trebuiau să prevadă și să ia in calcul toate acțiunile Federației Ruse. Iar producătorii autohtoni afirmă că în aceste condiții nu sunt pregătiți pentru a exporta in UE și soluțiile momentane trebuie să le găsească pe piața internă.

Experții economici consideră că autoritățile publice trebuiau să coordoneze cu producătorii autohtoni și să le ofere informații și spațiu necesar pentru a se dezvolta.

În același timp, producătorii autohtoni sunt în cautare de soluții. Una dintre acestea ar fi stocarea producției în depozitele din România, lucru care ar piermitepăstrarea mărfii în condiții pe care Moldova nu și le poate permite. Dar și căutarea de alte piețe ar trebui să fie o prioritate.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare susțin că au întreprins doar primele măsuri pentru a diminua impactul negativ al embargoului impus de Federația Rusă pentru fructele și conservele moldovenești, dar mai este necesară reorganizarea industriei, dar și racordarea la cerințele altor piețe de desfacere.

Așa sau altfel, este misiunea atât a producătorilor, dar și a autorităților să se implice activ, dar mai cu seamă - urgent în soluționarea problemelor, s-a mai menționat în cadrul emisiunii.

Comentarii