Euro și dolarul cresc văzând cu ochii. Peste noapte, cele două valute străine s-au apreciat cu peste 20 de bani față de leu. Potrivit cursului oficial stabilit de Banca Națională, un dolar este cotat astăzi la 17 lei și 7 bani, cu 21 de bani mai mult decât ieri, iar moneda unică europeană a ajuns la valoarea de 19 lei şi 79 de bani, cu 28 de bani mai mult decât ieri.
De la începutul anului 2015, dolarul s-a apreciat cu cu 8,5% față de leu, iar moneda unică europeană a crescut cu patru la sută. Drept urmare, în decembrie 2014, Banca Națională a fost nevoită să intervină cu vânzări de valută străină, din cauza cererii mai mari din partea agenților economici, față de oferta persoanelor fizice.
Potrivit BNM, în luna decembrie 2014 gradul de acoperire a cererii nete de valută străină din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută străină de la persoanele fizice a constituit 33.6% comparativ cu 33.9% înregistrat în luna noiembrie 2014. Astfel, în raport cu luna precedentă, s-au diminuat atât cererea netă de valută străină din partea persoanelor juridice, cât şi oferta netă de valută străină de la persoanele fizice cu puțin peste 17%.
Însă, decalajul dintre cerere și ofertă a fost acoperit de Banca Naţională a Moldovei care a intervenit pe piaţa valutară locală cu 156.4 mil. dolari SUA. În ceea ce priveşte structura valutară a ofertei nete de valută străină de la persoanele fizice, ponderea majoritară i-a revenit rublei rusești - 51.1% comparativ cu 47.9 % în noiembrie2014, fiind urmată de moneda unică europeană cu 38.5% comparativ cu 36.6 % în noiembrie 2014 şi de dolarul SUA cu 8.7% comparativ cu 14.3% în noiembrie2014.
În aceste condiții, cursul mediu de schimb al monedei naționale față de dolarul SUA a coborât cu 3.3% comparativ cu luna noiembrie 2014.