23.01.2015 15:49

EURO în declin total față de DOLAR

Euro a coborât astăzi la cel mai jos nivel faţă de dolar din ultimii peste 11 ani, pe fondul anunţului BCE privind începerea programului de achiziţii de obligaţiuni începând cu luna martie şi al îngrijorărilor legate de alegerile din Grecia, care ar putea fi câştigate de un partid anti-austeritate, infomearză Mediafax cu referire la Bloomberg.

Moneda unică europeană s-a depreciat cu 1,2% faţă de dolar, marcând cel mai scăzut nivel din luna septembrie 2003 până în prezent.
Precizăm că moneda europeană a scăzut, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat joi că instituţia va lansa un program extins de achiziţii de active din zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro, program care ar putea revigora economia din zona euro.
De asemenea, evoluţia monedei euro a fost influenţată şi de alegerile parlamentare din Grecia, care vor avea lo în această duminică. Alexis Tsipras, liderul partidului de extremă stângă Syriza, cotat cu cele mai mari şanse de a câştiga alegerile, a declarat că va pune capăt politicii de austeritate. Economiştii de la Morgan Stanley apreciază că moneda europeană se va deprecia la 1,05 dolari pe unitate până la finele acestui an.

Comentarii