25.05.2015 13:53
Euro scade din cauza incertitudinilor din Grecia
Euro este în declin faţă de majoritatea monedelor importante, iar faţă de lira sterlină a atins cel mai redus nivel din ultimele două luni şi jumătate, în urma avertismentului Greciei că în lipsa unui acord cu creditorii nu va putea să îşi plătească datoriile scadente în iunie.
Dolarul s-a apreciat luni continuând evoluţia ascendentă de săptămâna trecută, când a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală de după septembrie 2011, relatează Bloomberg, citat de Mediafax. Preşedintele Rezervei Federale americane, Janet Yellen, a declarat vineri că ar fi potrivit ca instituţia să înceapă majorarea dobânzilor în acest an, pentru prima oară din 2006.
Euro este sub presiune după ce, săptămâna trecută, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au dat termen Greciei până la sfârşitul lunii mai să ajungă la un acord cu creditorii pentru programul de reformă. Duminică, ministrul grec de Finanţe Yanis Varoufakis a declarat că Guvernul elen a îndeplinit trei sferturi din solicitările oficialilor zonei euro şi ai FMI, iar creditorii ar trebui la rândul lor să ofere concesii pentru încheierea unui acord.
Guvernul trebuie să ramburseze FMI circa 300 de milioane de euro pe 5 iunie, dar mai întâi trebuie să plătească salariile şi pensiile.
În ultimele trei luni, euro s-a depreciat cu 2,6% faţă de un coş de valute analizate de Bloomberg.