18.12.2015 14:35

Europa, mai aproape de Sudul Moldovei

Campania de informare ”Europa pentru Moldova” a ajuns și la Comrat. Antreprenorii din regiune au avut posibilitatea să cunoască mai multe informații despre DCFTA și posibilitățile de export pe piața Europeană, direct de la liderii de proiecte. Din păcate, numărul participanților la business forumul organizat în sudul țării a fost mult mai mic, decât în alte regiuni ale Moldovei.

Campania de informare ”Europa pentru Moldova” a ajuns și în sudul țării, la Comrat. Deja tradițional, reprezentanții delegației UE în Moldova le-au prezentat antreprenorilor din regiune perspectivele de export pe piața europeană dar și posibilitățile de obținere a surselor europene de finanțare. La eveniment au fost prezenți și bașcanul Gagauziei Irina Vlah, dar și primarul din Comrat, care s-au arătat interesați de perspectivele europene.

Cu siguranță există perspectivă, în Europa este un alt nivel de viață, altă dezvoltare iar noi ar trebui să luăm exemplu. Când vorbim despre o viață prosperă ne referim la valorile materiale nu la cele spirituale, spirituale avem slavă Domnului. La noi toți se plâng de viață grea, tocmai din acest motiv trebuie să luăm exemplu și să muncim mult.

Spre surprindere, la forum am aflat că majoritatea celor din regiune nu prea cunosc informații despre existența proiectelor de finanțare europeană și mai grav, nu cred în ele. Sunt însă și unii care au beneficiat de proiectele de finanțare europeană, dar la fel nu știau că sunt din bani europeni.

Am depus dosarul la AIPA și am beneficiat de 1,2 milioane de lei. Eu știam că AIPA este o Agenție de stat, moldovenească. De unde puteam eu să știu că aceștia sunt bani europeni și cum sunt ei direcționați pentru cei care vor să-și deschidă o afacere. Noi credeam că aceștia sunt bani din bugetul de stat al RM, dar de fapt acum am aflat că ei sunt bani europeni.

Cu toate acestea, reprezentanții delegației UE sunt optimiști și susțin că în scurt timp, situația se va schimba.

”Am observat că oamenii nu numai că nu cunosc că aceste programe sunt finanțate de UE, dar nici nu știu de existența lor. Cauza ar fi faptul că lumea nu se informează sau apar bariere lingvistice. Noi vom mai reveni cu seminare în Găgăuzia, pentru ca să ne asigurăm că toată lumea cunoaște informația. Sperăm, că odată cu deschiderea incubatorului de afaceri la Ceadîr-Lunga, antreprenorii vor afla mai multe despre posibilitățile pe care acesta le oferă”, - a menționat manager de proiect UE în Moldova Speranța Olaru.

Acest eveniment face parte din seria celor 4 business-forumuri regionale din cadrul campaniei de informare ”Europa pentru Moldova”. Pe lângă Comrat, asemenea evenimente au mai avut loc la Cahul și Ungheni. Ultimul forum organizat de delegația UE în RM va avea loc pe 22 decembrie la Chișinău.

Comentarii