15.12.2015 12:32

Europa pentru Moldova: afacere personalizată

Sunt tineri, energici și oferă lucrurilor stil și individualitate. Vorbim despre soții Petru și Livia Berlinschi din Chișinău, care administrează o afacere personalizată. Produc tot felul de tricouri, hanorace, chipiuri și căni cu imprimeuri, pentru orice eveniment sau persoana dragă.

Soții Berlinschi au inițiat afacerea în 2013. Ideea le-a venit mai mult întâmplător, după ce au auzit despre programul de finanțare Pare 1+1.

”Am vorbit des despre această idee cu soțul, mai ales după ce am absolvit facultatea. Atunci a apărut problema cu căutarea locului de muncă. Întâmplător, am aflat despre proiectul Pare 1+1. Așa, am înțeles că proiectul reprezintă o șansă reală de a investi și de a iniția o afacere. Doar trebuie să bați în multe uși, ca să se deschidă doar câteva din ele”, - a povestit antreprenoarea Livia Berlinschi.

Astfel, pe piață moldovenească a apărut tricou.md, o întreprindere ce oferă stil și individualitate fiecărui obiect în parte.

”Când decideam, în ce afacere să investim banii, am studiat piața și am simțit necesitatea de a deschide o companie care ar coase haine și ar imprima pe ele imagini”, - a mai spus Livia Berlinschi.

În cei câțiva metri pătrați, soții Livia și Petru, împreună cu alți 5 angajați, creează și imprimă tot felul de obiecte personalizate. De la tricouri, hanorace și chipiuri până la pernuțe și căni - cu cele mai diverse mesaje, atât pentru adulți cât și pentru cei mici. Procesul este simplu, dacă știți exact ce vă doriți.

”Noi selectăm imaginea, pe care dorim să o imprimăm, într-un program special. După, plasăm tricoul pe imprimantă. Procesul de imprimare durează 2-3 minute. Tricoul cu imagine imprimată are nevoie de o îngrijire specială. Acesta, la spălare se întoarce pe dos, iar temperatura nu trebuie să fie mai mare de 40 de grade”, - a explicat soțul Liviei, antreprenorul Petru Berlinschi.

Astfel, cu suportul programului Pare 1+1 și investițiilor proprii, care au însumat peste 500 de mii de lei, familia Berlinschi are o afacere de succes. Chiar dacă le-a fost greu la început, acum cu mult optimism și perseverență reușesc să dea contur personalizat dorințelor noastre.

Comentarii