09.04.2015 14:02
Exportul moldovenesc în România depășește de două ori livrările în Rusia
Republica Moldova continuă să majoreze volumul exportului în România, care își menține poziția de cel mai mare consumator de mărfuri moldovenești printre partenerii comerciali ai țării noastre. În prezent, exportul moldovenesc în România depășește de peste două ori livrările în Rusia, informează noi.md.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie-februarie 2015, volumul exportului moldovenesc în România, a constituit 63,6 milioane de dolari SUA, cu 18,4% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Astfel, volumul exportului moldovenesc în România a depășit de 2,1 ori volumul livrărilor de mărfuri autohtone în Rusia, în primele două luni ale anului curent (30,7 mil. dolari).
Potrivit datelor statistice oficiale, ponderea României în volumul total al exportului moldovenesc, în ianuarie-februarie 2015, a constituit 20,3%, majorîndu-se cu 5,3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2014.
Totodată, volumul importului din România în Moldova, în ianuarie-februarie 2015, s-a diminuat cu 24,3% față de aceeași perioadă a anului trecut și a însumat 71,3 milioane de dolari, ponderea României în volumul total al importului moldovenesc s-a micșorat de la 12,8% pînă la 12,4%.
Printre partenerii comerciali ai Moldovei, după volumul exportului, România ocupă primul loc, depășind Rusia. Totodată, după volumul importului primul loc este deținut de Rusia (România se află pe locul II), deoarece în perioada rece a anului Moldova procură din Rusia cantități importante de gaze naturale.